TikTok riscă o amendă uriașă din cauza alegerilor din 2024
Politic |
TikTok riscă o amendă uriașă din cauza alegerilor din România. Comisia Europeană investighează platforma după suspiciunile privind campaniile de dezinformare din timpul alegerilor prezidențiale din 2024, despre care autoritățile române au susținut că au fost amplificate inclusiv de boți. Miza este uriașă: dacă se constată încălcarea legislației europene, TikTok riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri globală. Bruxellesul solicită companiei dovezi, iar ancheta ia în calcul și informații din alte alegeri europene. TikTok susține că a eliminat peste 5500 de materiale asociate alegerilor din România, pentru încălcarea propriilor reguli.