Lanțul de magazine Mega Image, afectat de probleme tehnice

Actualitate | Lanțul de magazine Mega Image din România se confruntă astăzi cu mai multe probleme tehnice, care afectează comenzile online, dar și ofertele personalizate și reducerea la totalul coșului disponibilă prin Card Connect. Potrivit anunțului publicat pe site-ul companiei, oficialii au precizat că se lucrează pentru remedierea situației, iar magazinele au rămas deschise. Problemele au apărut la doar câteva zile după ce proprietarul rețelei a anunțat că întâmpină o problemă de securitate care a afectat magazinele din Belgia și Țările de Jos.