Fulgii de zăpada și-au făcut apariția în Poiana Brașov

Actualitate | Poiana Brașov s-a îmbrăcat în alb, după ce primul strat de zăpadă s-a depus la munte, la jumătatea lunii octombrie. Peisajul de iarnă îi poate bucura pe turiștii care plănuiesc să ajungă în stațiune în acest weekend. Totuși, cei care vor să urce pe munte trebuie să fie prudenți. La altitudini mari, vizibilitatea este redusă, iar vremea se poate schimba rapid. Salvamontiștii recomandă evitarea traseelor expuse și verificarea condițiilor înainte de plecare. Frigul se va menține în următoarele zile, fiind așteptate noi ninsori, mai ales la altitudini de peste 1.600 de metri.