Drona care evacuează răniți în câteva minute, testată în Ucraina

Actualitate | Ucraina a prezentat drona StarGate, dezvoltată de compania SkyFall, care poate transporta răniți de pe front într-o cabină închisă, fără pilot la bord. Conform publicației Associated Press, aparatul poate atinge 105 km/h și transporta până la 150 de kilograme, fiind conceput să ajungă în zone inaccesibile ambulanțelor. Producătorul susține că drona ar putea reduce evacuările medicale de la ore sau zile la doar câteva minute, însă performanțele în condiții reale de luptă nu au fost confirmate încă. Un prototip a fost deja trimis unei brigăzi ucrainene pentru testare pe front.