Niculescu a declarat de două ori că taxele nu vor crește
Economic | Premierul Luca Niculescu a declarat marți, de două ori, că guvernul nu va crește taxele și impozitele. În cadrul primei sale vizite la Chișinău, prim-ministrul le-a transmis reprezentanților companiilor românești cu investiții în Republica Moldova că nu își dorește să prelungească austeritatea. Premierul a precizat că noul guvern are ca obiectiv principal repornirea motoarelor economiei, aducerea investițiilor în țară, condiții pentru echilibrarea bugetului și sprijinirea companiilor românești care vor să se dezvolte în străinătate. Ulterior, Niculescu a transmis același lucru și pe rețelele sociale.