Medicii amenință cu greva generală dacă salariile nu cresc

Actualitate | Sindicatul Sanitas avertizează că personalul medical ar putea relua greva dacă salariile nu vor crește de la 1 ianuarie. Liderul sindical Viorel Hușanu cere o nouă lege a salarizării, aplicabilă din 2027, sau măsuri temporare de majorare a veniturilor. Pentru medici, Sanitas estimează că ar fi necesară o creștere de aproximativ 16%, în timp ce asistenții și infirmierii ar trebui să primească procente mai mari, deoarece au venituri mai mici. Sindicaliștii susțin că o simplă indexare cu rata inflației nu ar fi suficientă pentru categoriile cu salarii reduse.