Alertă în Arabia Saudită, după un atac cu drone la aeroportul din Dammam
Actualitate | O persoană a fost ucisă, iar alte opt au fost rănite în urma unui atac asupra Aeroportului Internațional Regele Fahd din Dammam, în estul Arabiei Saudite. Atacul a avut loc miercuri seară, iar autoritățile saudite au anunțat joi dimineață că aeroportul a suferit pagube materiale importante. Potrivit Associated Press, autoritățile nu au precizat cine se află în spatele atacului. În paralel, coaliția saudită a transmis că a interceptat patru atacuri cu drone în regiunea estică. Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, nu au comentat incidentul. Pe fondul intensificării atacurilor și al temerilor privind escaladarea conflictului, Statele Unite au ordonat miercuri seară unor diplomați americani și familiilor angajaților guvernamentali să părăsească Arabia Saudită.