Dosarul medical electronic va fi disponibil din vară
Actualitate | Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil din această vară, pentru toți pacienții din România. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat că noul sistem informatic va permite atât comunicarea între medici și furnizori de servicii medicale, cât și accesul pacientului la istoricul medical. Dosarul electronic va putea fi accesat online de pe telefon, laptop sau tabletă, pe bază de user și parolă. De asemenea, medicii vor putea să consulte dosarul unui pacient, indiferent de unitatea medicală la care acesta se prezintă.