Conjuncția Saturn -Neptun din zodia Berbec

Divertisment | Astrolog Barbara Băcăuanu vorbește despre conjuncția dintre Saturn și Neptun, care are loc în Berbec, o perioadă energică a noilor începuturi. ”Berbecul este o zodie explozivă, expansivă, bulversantă și iniţiatoare. Această zodie vine cu o energie foarte brută şi foarte puternică, astfel că această conjuncţie va fi mult mai resimțită decât a fost în Pești.  Neptun a fost foarte puternic în Peşti, având o influență majoră. În conjuncția cu Saturn a adus multe lămuriri, concretizări, desecretizări și verificări la nivel de ideologie neptuniană. Conjuncția în Berbec dintre cele două planete ar putea fi resimțită mult mai puternic și mai activ. Atât Saturn cât și Neptun vor fi pe un teritoriu mai puțin familiar, însă va fi un context dinamic, favorabil pentru noi începuturi”, afirmă astrologul.