Cu cât ar putea crește pensiile anul viitor

Actualitate | Pensiile ar putea crește cu aproximativ 7,3% în 2027, potrivit unei estimări preliminare anunțate de ministrul Muncii, Florin Manole. El subliniază însă că procentul nu este final și poate varia în funcție de evoluția economiei și a bugetului. Decizia va fi luată înainte de adoptarea bugetului pentru 2027 și va ține cont de deficitul României și de angajamentele asumate în fața Comisiei Europene. Ministrul spune că va susține o majorare a pensiilor, dacă situația bugetară va permite acest lucru.