Cum vor circula trenurile în noaptea trecerii la ora de iarnă

Actualitate | Trenurile din România vor circula după programul obișnuit în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când țara noastră va trece la ora de iarnă. CFR Călători anunță că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor. În noaptea respectivă, la ora 04:00, ceasurile vor fi date înapoi la ora 03:00. Trenurile aflate deja în circulație vor opri în stațiile prevăzute și vor aștepta până la ora de plecare stabilită conform noului orar. Cele care se vor afla aproape de destinație își vor continua drumul. Trenurile internaționale vor circula, de asemenea, conform programului în vigoare. Pasagerii pot verifica întârzierile și orele de sosire pe site-ul CFR Călători sau în aplicația „Trenul Meu”.