De ce este considerată cătina aurul portocaliu al românilor
Curiozități | Cătina, supranumită aurul portocaliu al românilor, revine în atenție odată cu sezonul rece. Fructele sunt apreciate pentru conținutul ridicat de vitamine și sunt consumate sub formă de suc, sirop sau ceai. Recoltarea începe de la jumătatea lunii august, când cătina are un conținut foarte ridicat de vitamina C. Pe măsură ce se coace, apar și vitamina A, omega și acizii grași. Un medic spune că această plantă poate avea efect antioxidant și poate contribui la protecția cardiacă, dar subliniază că este un adjuvant și nu înlocuiește tratamentul recomandat de medic.