Petroliere rusești cu motorina, descoperite în drum spre SUA

Actualitate | Greenpeace Ucraina a identificat șapte petroliere care transportă aproximativ 288.000 de tone de motorină din Rusia către Statele Unite. Navele traversează Oceanul Atlantic, iar unele ar urma să ajungă la destinație la începutul lunii noiembrie. Trei dintre petroliere sunt vizate de sancțiuni internaționale și ar face parte din „flota din umbră” folosită de Rusia pentru a ocoli restricțiile comerciale. Transporturile au loc după ce Donald Trump a permis temporar vânzarea motorinei rusești pe piața americană. Decizia a stârnit critici atât în Ucraina cât și în SUA, unde mai mulți oficiali susțin că veniturile obținute de Moscova din aceste livrări pot contribui la finanțarea războiului.