Românii ar putea primi SMS 30 de zile înainte să le expire actele

Actualitate | Ai putea primi un SMS sau un e-mail înainte să-ți expire actele. Românii ar putea fi anunțați cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor documente administrative, precum permise, autorizații, certificate sau licențe. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat și prevede notificări electronice, prin SMS sau e-mail, pentru persoanele care optează pentru acest serviciu. Sistemul ar urma să fie disponibil printr-o platformă informatică unică, dezvoltată de Autoritatea pentru Digitalizarea României. Chiar dacă notificarea nu ajunge, documentul expirat nu devine valabil, iar sancțiunile legale rămân în vigoare.