Sarcofag de copil român, descoperit intact în Constanța 

Actualitate | Un sarcofag roman intact a fost descoperit la Constanța, în zona necropolei antice Tomis și a fost desfacut în timpul unei transmisiuni live. Cercetările preliminare indică faptul că mormântul aparține unui copil de aproximativ 4-5 ani, pe care arheologii l-au numit „Băiețelul de la Tomis”, acesta a fost identificat după medalionul pe care îl purta la gât. În interior au fost găsite două jucării din lut, o monedă, obiecte din bronz, brățări și ghirlande de flori. Lemnul sicriului s-a păstrat într-o stare foarte bună, la fel și florile depuse în mormânt. Specialiștii estimează că mormântul datează de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea. Cercetările și prelevarea obiectelor continuă, iar arheologii speră să afle mai multe despre copil și despre modul în care era înmormântat în perioada romană.