Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova, amânate până în 2029
Actualitate | Guvernul a prelungit până în 2029 termenele de finalizare pentru spitalele regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova, din cauza întârzierilor de achiziție și pe șantiere.
Spitalele din Iași și Cluj ar urma să fie gata în luna decembrie a anului 2029, iar cel din Craiova în luna mai, deși finalizarea trebuia să aibă loc din acest an.
Din cele 923 de milioane de euro împrumutate de la Banca Europeană de Investiții pentru cele trei proiecte, România a folosit până acum doar 184,6 milioane de euro.