Tânără carbonizată în Brașov, la Spitalul de Pneumoftiziologie

Actualitate | O tânără de 27 de ani a fost găsită carbonizată duminică, într-un salon de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, după stingerea incendiului. Potrivit autorităților, femeia era internată în momentul tragediei și nu a reușit să părăsească încăperea la timp. Focul a izbucnit la etajul 1 al spitalului și mai mulți pacienți au fost evacuați. Două cadre medicale au fost intoxicate cu fum și au primit îngrijiri medicale, însă au refuzat să fie transportate la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs incidentul.