Virusul Shamonda, transmis pentru prima dată la om

Actualitate | Un virus considerat până acum netransmisibil la oameni a provocat primul caz uman documentat, în Franța. Pacientul, un bărbat cu sistemul imunitar grav afectat, a murit la începutul lunii octombrie, la Lyon. Este vorba despre virusul Shamonda, întâlnit în special la bovine și transmis prin înțepătura unor musculițe infectate. Medicii suspectează că bărbatul a fost infectat în estul Franței, unde virusul a circulat printre animale. Deși nu există încă vaccin sau tratament, autoritățile franceze transmit că, pe baza datelor disponibile, nu există un risc pentru populația generală.